12 februarie, 2014

Ruladă cu dulceaţă de capşune


Un desert simplu care va poate scoate din incurcatura atunci cand vin musafiri si nu ati avut timp sa pregatiti ceva dulce. Aceasta rulada se pregateste foarte repede, timpul de coacere este de 10 min, ingredientele putine, iar variantele pentru umplutura sunt nenumarate, de la dulceata de capsune din camara, frisca, pana la Finetti.

Urmariti in filmul alaturat modul de preparare




Ingrediente

5 oua mari
5 linguri de zahar
7 linguri de faina
esenta de vanilie
dulceata de capsune
un praf de sare

Modul de preparare este foarte simplu, iar rezultatul este un blat de rulada foarte pufos.

Se freaca galbenusurile cu 2 linguri de zahar, pana cand zaharul s-a topit, iar compozitia arata ca o crema si are o culoare frumoasa.
Separat se bat albusurile cu 3 linguri de zahar, spuma tare.

Peste galbenusurile frecate cu zahar se incepe adaugarea intercalata a albusurilor, si a fainii. Acum este momentul sa intre in scena si esenta de vanilie si sa parfumeze delicat aluatul nostru.

Tava trebuie unsa cu unt, asezam o hartie de pergament si ungem iar cu unt.
Rasturnam aluatul in tava si introducem in cuptorul incins la 190 grade, pentru 10 min, nu mai mult pentru ca nu vrem ca blatul sa fie uscat, se va rupe si nu il vom putea rula.

Dupa ce scoatem rulada si o lasam doar un picut sa se racoreasca, pudram zahar peste un servet de bucatarie curat, asezam blatul pe acesta, cu fata in jos, indepartam hartia.
Imprastiem dulceata peste  blat si rulam.

Transferam pe un platou si pudram cu zahar.

Asa arata minunatia.



Si nu uitati, mancati voiosi si veti fi mereu sanatosi !

Urmariti blogul si  canalul nostru de pe YouTube, pentru alte retete savuroase si sanatoase !
Asteptam sugestiile voastre pe adresa farfuriavesela@gmail.com.
Daţi like retetelor care va plac si inveseliti-va si voi farfuriile !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu